Sindicatul Liber Auchan (SLA)

 

Fondat în 2024 de un grup de foști reprezentanți ai salariaților, care au participat activ la negocierea contractelor colective din ultimii ani, Sindicatul Liber Auchan (SLA) își propune să continue să protejeze și să promoveze drepturile angajaților din cadrul Auchan România.

Din cauza schimbărilor recente care au eliminat reprezentanții salariaților, am fost nevoiți să creăm acest sindicat pentru a putea continua să negociem și să reprezentăm angajații la fel ca până acum.

Misiunea noastră:

SLA își propune să devină vocea angajaților Auchan din Romania, asigurându-se că drepturile și interesele acestora sunt protejate și promovate.

Avem ca obiectiv principal să obținem condiții de muncă mai bune, salarii mai motivante, beneficii suplimentare și un mediu de lucru sigur și echitabil pentru toți angajații.

Înscriere și contribuții:

Înscrierea în Sindicatul Liber Auchan este gratuită în primul an, oferindu-le tuturor angajaților oportunitatea de a se alătura și de a beneficia de protecția și reprezentarea noastră.

Începând de anul viitor, cotizația va fi una modică, de doar 10 lei pe lună, menită să susțină activitatea sindicatului și să ne permită să continuăm lupta pentru drepturile voastre.

Obiectivele noastre:

1. Reprezentativitate și influență: Avem nevoie de 35% dintre angajați să fie membri ai sindicatului pentru a putea fi reprezentativi și pentru a avea o influență reală în cadrul Companiei.
2. Negocierea contractelor colective: Continuarea negocierii contractelor colective avantajoase care să includă beneficii și condiții de muncă îmbunătățite.
3. Protecția drepturilor: Asigurarea că drepturile angajaților sunt respectate și promovate la toate nivelurile companiei.
4. Dialog constant cu managementul: Menținerea unui dialog deschis și constructiv cu conducerea companiei pentru a rezolva orice probleme sau conflicte în mod eficient și rapid.
5. Sprijin și consiliere: Oferirea de suport juridic și consiliere pentru toți membrii noștri în probleme legate de muncă.

Apel către angajați:

Contăm pe ajutorul și susținerea voastră!
Înscriindu-vă în Sindicatul Liber Auchan, contribuiți la crearea unei forțe unite și puternice care să ne permită să obținem condiții de muncă mai bune și să avem o influență reală în deciziile companiei.

Împreună putem face diferența!

Contact:

Pentru înscriere sau mai multe informații, vă rugăm să contactați echipa noastră de reprezentanți in sectiunea contact.

Haideți să ne unim forțele pentru a crea un mediu de lucru mai bun pentru toți angajații Auchan România !

Sindicatul Liber Auchan – Împreună pentru un viitor mai bun!